Ca o emigrantă (predominant) de treabă ce sînt, există momente în care mi-e dor de casă. De blocuri (da, de blocuri), de străzi, de oameni, de chestii fireşti pînă nu te lămureşti că nu sînt fireşti peste tot. În momentele de melancolită dau cu sapa virtuală în google şi în youtube, ca să văd dacă s-a mai postat ceva interesant despre România şi despre Deva.
Ieri mi-a fremătat guleraşul de bucurie cînd am văzut pe youtube un filmuşor numit Deva – oraş european. Uite, zic, entuziasta de mine, a apărut ceva nou. Deschid şi... autorul ieşise la o vînătoare sistematică de gunoaie, peste tot pe unde a zărit o hîrtie aruncată s-a simţit dator să o filmeze, cu motivaţia că uite ce nasol e la noi.
Să ne înţelegem, ca să nu rămînem neînţeleşi. Există (şi) gunoaie, există nesimţiţi care aruncă pe jos, să fim sănătoşi. Jumătate de ţară aruncă pe jos şi cealaltă jumătate îşi scoate camera şi îi filmează pe primii. Întrebarea e cine le ridică. Probabil asta vroia să arate filmuleţul/filmuşorul, că nu le ridică (aproape) nimeni, nici cei a căror treabă ar fi să o facă, nici ceilalţi.
Dar Deva îndraznesc să pretind că are mult mai multe părţi bune decît părţile rele ilustrate mai sus. De ce nu filmează nimeni într-o peliculuţă coerentă centrul (în după-amiezele de vară plin de oameni, de terase, de copii), cetatea, bulevardele şi ce-o mai fi bun acolo. Că sînt numai nişte porcării de filme dacă dai o căutare pe youtube după Deva, România.
Mă uit la Sibiu, la Braşov, e adevărat că sînt oraşe (ceva) mai mari, care au prezentări frumoase, site-uri, filme, etc. Favoritul meu rămîne Views of Sighişoara http://www.youtube.com/watch?v=60eDIEpVCVM Referitor la Deva, cel mai mult îmi place site-ul www.orasuldeva.ro, dar din păcate e (tot) neactualizat.

***
Acestea fiind scrise, nici n-am apucat să le public pe blog că am şi descoperit noul site al Denisei Lala, www.orasuldeva.blogspot.com . Acesta ar fi al doilea caz de telepatie electronică transatlantică cu Denisa (nu ne cunoaştem, încă). Primul caz s-a petrecut într-o noapte (foarte) tîrziu (la mine), cînd eram pe blogul ei şi citeam şi mă gîndeam că poate ar fi fain să ne şi vedem cînd ajung acasă, iar exact în secundele alea, ea publica un post în care spunea că a citit prin blogul meu şi îi place.

Una peste alta, noul site e o idee super, are poze frumoase şi am reţinut o idee care mi-a plăcut mult: să vedem partea plină a paharului, dar să ne legăm şi de partea goală, ca să o corectăm.