something borrowed

ieri am participat la o vizionare privata a filmului something borrowed, privata, adica am strigat din usa io plec la film, vin la 6, iar la cinema nu era nimeni in sala sa ma deranjeze. Toata sala numai pentru mine!! Nu pot sa descriu cat m-am simtit de bine, ego-ul imi crescuse cat trei sute de scaune. In ultima secunda inainte de inceperea filmului, chiar cand ni se zicea sa fim cuminti si sa mancam popcornul si soda in liniste, a mai venit o persoana si s-a asezat la vreo zece randuri in fata mea, obraznicie care m-a revoltat. Plecasem de acasa cu gand sa petrec timp de calitate cu mine insumi, deh, puseu de egoism, dar cine n-a experimentat asa ceva niciodata sa ia pietricica asta de jos si sa ma ocheasca primul.

filmul e simpatic, facut dupa cartea lui Emily Giffin, poti zice ca e un pic chick lit daca esti rau, dar daca esti mai deschis si nu te repezi sa dai cu capul de categorii rigide, e un subiect interesant. Doua prietene foaaaaarte bune, amandoua destepte, una mai finuta, cealalta mai sprintara. Finuta are un amic in colegiu, povestesc, rad, good connection, dar nu-si marturisesc nimic clar, o lungesc si o ramifica pana cand apare sprintara pe fir. Asta nu sta mult, hihihi si hahaha si il duce pe om pana in pragul pirostriilor. E adevarat ca el venise sa o intrebe (aflam noi mai tarziu) pe finuta daca e ok ca el sa “fie prieten” cu sprintara, iar finuta, prin default, zice ca e ok, cum sa nu, ce te asteptai sa zica?

Soarta se rostogoleste spre nunta dar conjunctura se precipita si mirele isi da seama ca o iubeste pe finuta, nu pe sprintara care ii va fi ca maine mireasa. Finuta capata si ea curaj, dracu stie de unde, sa ii spuna lui ca il iubeste si ea si stuff, dar se simte round trip pana la Dumnezeu de vinovata fata de prietena ei cea mai buna, sprintara. In fine, acesta fiind un film, lucrurile se aranjeaza in asa fel incat sa plece satisfacuti acasa cei doi spectatori de miercuri. All in all, filmul totusi mi-a placut.

Cu unele precizari, desigur.

Rachel, finuta, a fost excelent aleasa. Ginnifer Goodwin, a mai aparut dar n-am vazut-o pana acum, a sudiat si la Stratford-upon-Avon, cu Royal Shakespeare Company.

Dex, tipul, Colin Egglesfield, a fost distribuit ca nuca in perete, a Tom-Cruise-in-Top-Gun type of guy, de fiecare data cand aparea asteptam sa-si puna masca pe figura si sa imprastie in patru zari aviatia inamica. In plus, era epilat pe burta. Io nu zic ca fizicul nu conteaza deloc, ba conteaza pe alocuri, dar daca nu ma convinge cu morisca spirituala n-o face nici cu epilatorul si raman neconvinsa pe ansamblu, asa cum s-a si intamplat. Drace, ce fulfilling e critica de film sau critica filmului, nici n-am stiut asta pana acuma.

Darcy, sprintara, Kate Hudson, nici macar nu era frumusetea aia care sa iti taie respiratia, asa cum suntem prelucrati in carte. Vroiam o altfel de tipa. Io nu zic ca n-are picioare faine, dar trasaturile fetzei sunt cam dure si se vedea asa de clar cum exagera ca-mi venea sa zic c’mmon, daca pana si io vad indicatiile regizorale si nu mi-am schimbat ochelarii de 7 ani, daramite ceilalti.

Mi-a placut in schimb Ethan, John Krasinski, aud ca a jucat in The Office. Deci asta ar fi fost a real good fit pentru rolul principal masculin. Si cand tacea, parca dintr-o privire zicea volume. Era clar ca in spatele carcasei frontale a personajului se contorsiona o viata interioara consistenta, deci putea fi intr-adevar atractiv pentru Rachel, spre deosebire de the Tom Cruise guy-ul care a incercat, s-a straduit, nu zic, si a reusit pe alocuri, mai ales in scenele cu ploaia, dar s-a tinut totusi la distanta buna de tipul tesut la lectura in imaginatia mea.

Si, obviously, Ethan era indragostit de Rachel, si, spre final, o face sa inteleaga lucrul asta, desi n-are nicio sansa in fata lui Dex. Si ii zice ceva de genul ca si atunci cand ea avea alti prieteni lui tot ii era draga, ba chiar si mai draga. Ii zice “Rachel, you are home”, si i-o zice tocmai la Londra, unde ea mersese la el (ca el plecase la Londra intre timp) sa fuga de nunta lui Dex + Rachel un pic. Da, si apoi mai sint cateva minute si vine finalul.

Asa cu cinefila de mine.

La drumul retur spre domiciliu, chiar in ultima secunda inainte sa se inchida usile, au urcat in autobuz si doua replici din film, nevazute si neauzite de nimeni, si fara sa composteze bilet. Si, desi mai erau cateva scaune goale, au calatorit pana la destinatie cu fundul pe creierii mei:

How about you?
What do YOU want Rachel?
Just decide.