Monday, August 17, 2009

Facă-se voia ta, Retirement-ule!

Bineînţeles că sunt conştientă că s-ar putea să prind pensia la un moment dat, şi sunt chiar îngrijorată pentru nişte chestiuni în care nu voi intra acum. Dar ce mă miră şi după şase ani de America este obsesia pentru retirement. Toată lumea trăieşte practic pentru a ajunge acolo. Este un fel de prepaid happiness, cu perfecţiunea căreia te poţi făli încă de pe acum. Atunci nu o să mai sune ceasul înainte de a se face lumină. N-o să te mai înghiontească pe sub pături cucoana personală ca să te ridici şi să pleci la office. N-o să mai stai în trafic. N-o să mai stai la calculator, căutând înnebunit varianta de buget aprobată în sfârşit de board-ul celor ambalaţi în costume închise la culoare şi la suflet.

N-o să mai mănânci înţepat în ficaţi de teama că deşi l-ai tratat pe clientul ăsta cu toată răbdarea care se poate cere unei fiinţe umane, tot nu o să încheie contractul cu tine, ci o să meargă la concurenţă, ca acum trei ani. Nu o să te mai gândeşti cât de autentic te-ai mirat ce nepoţi deştepţi are, şi ce noră fertilă. N-o să-ţi mai aminteşti complicatele tratamente pentru ulcer, inimă şi duoden, prin care ai trecut cu zâmbetul pe buze şi cu ochii pe umflăturile din facturile companiei de asigurări medicale. N-o să mai ţii cont de faptul că într-o sâmbătă fiică-ta ţi-a zis că ea nu are voie să intre în vorbă cu străinii, că aşa i-a spus mama ei. Aaaaaa, tu eşti tata, parcă i se părea ei că semeni cu el, dar totuşi ultima dată când te-a văzut păreai mai simpatic şi mai dezgheţat.

Auzi, când s-a măritat fata noastră cu individul ăsta puţintel arogant? Când am fost eu plecat la Shanghai? Aaaaaa, nu sunt căsătoriţi, mai bine. Mi-ai luat o piatră de pe suflet şi una din rinichi, da, cea mai mare. Poate ies şi celelalte până la pensie, că ar fi păcat să ne necăjească în timp ce ne vom tolăni, în sfârşit, sub vreun soare exotic, happily ever, că la after nu vreau să mă mai gândesc acum.




15 comments:

D.I. said...

....de cate ori ma duc la Walmart (si ma duc, ca-s stransa la punga!) dau cu ochii cu un batranel uitat de timp. Are, cu siguranta, in jur de 80 de ani, bataie din toate incheieturile si este...bagger acolo. Cu ochii la el (si la altii, caci nu este singurul) si cu gandul la "visul american" a inceput sa ma sperie grozav notiunea de "pensionar" de aici.

Amalia said...

Stii ce m-a mirat pe mine, Mihaela, setea asta de a da dracului toate cele, si de a ne tolani sub palmier. Nu ca am ceva cu tolanitul sub palmier, dar cand numai la asta visam o viata, inseamna ca viata aia a fost pretty nasoala, as zice. Ma ajuti sa-mi lamuresc gandurile, carevasazica iti sunt foarte datoare!

D.I. said...

NU, viata nu este si n-a fost niciodata pretty nasoala ci foarte, foarte aglomerata. Ziua scurta, multi pe ea...N-avem timp de aia, n-avem timp de ailalta, copiii n-avem timp sa-i vedem cand cresc si pe noi n-avem timp sa ne vedem cum ne garbovim. Si-apoi, obositi si cu pleoapele jumatate cazute, visam la lene organizata. Si aici apare palmierul- la unii. La altii e doar un nuc batran sau doar un corcodus.

Amalia said...

Mie imi lipsesc serile de vara in care stateam cu prietenii la un suc/bere pana cand cerul se inchidea de tot la culoare si aroma noptii iti umplea inima.

Anonymous said...

Draga mea, si in Europa e la fel. Doar lumea un pic mai inconstienta, pentru ca obisnuita sa fie asistata de catre Stat. Dar cum Statul incepe sa ne pregateasca si sa faca aluzii cum ca bani nu mai sint si cu atit mai putin vor fi mai tirziu cu niste ani, incepem si noi sa ne ingrijoram nitel, nitel. Chiar aseara eram la masa la un gratar de litoral (autohton, de la tara noastra proaspat intrata in UE) si vorbeam despre asta. Si aici lumea din generatia noastra nu se ingrijoreaza despre pensie (doar eu, deh !...) Ei nici nu se gindeau. Si dupa ce am discutat un pic, se intristasera mesenii si am schimbat rapid discutia ! ca sa nu intristam seara. Si ca sa fim siguri ca nu persista ideea, am mai comandat o apa minerala, deh !
Dar vino tu si fa o vizita pe aici, pe ast litoral, si-ti trece orice idee, oricit de mica, de a te intoarce in tara pentru mai mult decit...vacanta. Ti-am mai spus eu... Om mai vorbi noi...
Pina una-alta, pupam... autohton la tine !
Carla

Amalia said...

Carla, imi inchipui mesenii cu fetzele cazute, e un subiect decorat cu spini, stiu ca si sacul statului e tot mai subtirel... Eu as vrea doar sa gasesc de facut ceva care sa imi placa atat de mult incat sa spun: pensionare, nici nu poate fi vorba, iubesc prea mult ce fac. Dar ma stii, idealista si nevricoasa. Si totusi...

R.brand said...

Draga mea,
Toata goana asta-i dupa bani. Pe ambele parti ale oceanului. SI omu isi inchipuie ca la pensionare banii vor curge garla si palmierul ala va fi ... de fapt e o fata morgana. Si daca acum nu-ti place jobul tau sau viata ta, nu astepta pensia sa ti-l/ti-o schimbi. Ca va fi prea tarziu. indiferent daca esti de-o parte sau alta a oceanului. Si indiferent cati bani ai strans. Pentru ca, de cele mai multe ori, ai si cheltuit.

R.brand said...

PS Chiar daca am folosit persoana a 2a, am vorbit la modul general... :)

to-morrow said...

Hei, Amalia, mai ai pana in momentul cand vei tricota si vei trai din amintiri!
Nici in trecut nu e bine dar nici intr-un viitor prea indepartat, zic eu :)
Oricum, vei fi o batranica simpatica si vei tine legatura cu noi pe blog, nu-i asa:) ?

Sofie said...

Asa cum am zis si la mine pe blog, pentru ce mi-ar place mie cu adevarat sa fac, ca si meserie, e mult prea tirziu :( ...
Deci ma multumesc cu placerea de a citi, goblena, calatori ... cum pentru astea nu te plateste nimeni si nici vreo matusa tamara nu se vede la orizont, n-am incotro decit sa visez la pensie :) ... adevarat, ca dupa standardele astora, is cam inconstienta cind e vorba de pregatiri ... in loc sa le dau mai multi bani alora de-i arunca in gaura neagra a stocurilor, ma tin de plimbari si cumparaturi :) ...
oh well, life is short, eat dessert first ...

Amalia, stiu exact unde ne vom intilni ... daca nu la New York, atunci sigur va fi un cappuccino ... la el acasa :)

Flavius Ţerbea said...

No, eu nu am inteles: adica e de bine sau e de rau?!

Amalia said...

Delia, ai toata dreptatea din lume. Stiu ca ai vorbit la modul general, dar bine ai facut ca ai folosit persoana a 2-a :).

Amalia said...

tomorrow: tricotat sau nu, cred ca trebuie sa incep (si) o activitate practica, se pare ca numai teoretic nu mai tzine :) Blogul ramane, am spus.

Amalia said...

Sofie, acuma chiar ma ambitionezi cu cappucciono asta! Asa de mult sufar ca distantele intre noi sunt atat de mari, pentru ca distantele inseamna timp si bani. In visele mele tu vii pana la Chicago in week-end, eu ma enervez intr-o zi si vin pana la Vancouver, apoi ne enervam impreuna si plecam la New York. Iarta-ma, azi la noi a fost iar foarte cald :)

Amalia said...

Flavius, si bine si rau, vorba cantecului. Cred ca nu e bine pentru ca prea amani viata pentru retragerea in Florida. Poate e si faptul ca eu vad multi care vin la noi la birou si sa dea naiba (era sa zic dracu) daca nu tot despre retirement vorbesc .