Thursday, August 20, 2009

În săbii să ne tăiem şi în stereotipuri să ne stereotipăm

Mi-am tăiat unghiile, am ascultat un pic un greieraş, am scris un e-mail prietenei mele dragi, şi apoi mi-am sprijinit bărbia în mâna dreaptă şi m-am întrebat cine sunt eu. Sau mai bine zis ce sunt. Sunt româncă? Nu s-ar zice. Nu mint, nu fur şi nu fac fapte necurate. Nu dau mită, nu iau mită, nu ascult manele, nu arunc gunoiul în pădure, nici cojile de seminţe pe trotuar. Nu mă împing în faţă, nici la autobuz, nici la pâinici calde, nici la avioanele low-cost. Dacă prind, prind, dacă nu, mai vine un autobuz, o tavă nouă de la cuptor sau un avion. Nu mă uit câş la biserică ce costumaş brodat are fosta Popească, actuala doamnă Smith. Nu te întreb direct cât câştigi, deşi mă roade curiozitatea. Nu te întreb cât cheltui, pentru că deja mi-ai spus. Nu spun că tricoul meu Armani e de la Armani Boutique, când el e de la second-hand. Nu am luat credite americane ca să trimit acasă televizor cât fereastra de la living şi vană cu jacuzzi, (proastă am fost, noroc să am, că s-a dus vremea creditelor mişto). Nu ţin neapărat să se intoxice de ciudă vecina de la trei că am cu cinşpe dolari mai mult în cont decât fata ei din Noua Zeelandă. Nu sunt încruntată şi nu înjur din prima decât în cazurile de forţă majoră. Deci, ne apropiem de qed (pentru cine cunoaşte, eu nu cunosc expresia completă, şi nici n-am chef s-o caut pe google, dar văd că legătura neuronală care duce la cele trei iniţiale s-a bătătorit totuşi). Conform ochelarilor cu lentile din sticlă de stereotip, nu sunt româncă. Dar atunci ce sunt? Să procedăm mai departe, vorba unei greşeli de traducere.

Sunt americancă? N-aş zice. Nu scot dimineaţa mâna pe geam să-mi înşfac din maşină găleata cu cafea în care nu ştiu dacă au pus cafea. Nu pot să fiu cordială tot timpul pentru că uneori mă dor muşchiuleţii feţei. Nu sper să mă pensionez în Florida. Nu mă arunc în maşină cu plăcere în faţa casei ca să cobor cu plăcere în faţa mall-ului. Nu tai iarba în faţa casei (există circumstanţa neatenuantă că nu e casa mea). N-am garaj. N-am televizor mare. N-am nicio remuşcare pentru ultimele două. Nu intru la subsol la prima avertizare de furtună. Nu dorm dimineaţa în tren. Nu port snicărşi la fustă. Nu port fustă la snicărşi. Nu am pe maşină sticker cu aduceţi trupele noastre acasă. Nu am pe maşină sticker cu nu aduceţi trupele noastre acasă. Nu cred că vreo ţară e buricul pământului. Nu sunt indiferentă la faptul că am citit eu undeva că ar exista un continent numit Europa. Nu mă mir mai mult de cinci minute când mi se dă de ştire că ar exista de fapt mai multe continente în afară de al meu. Şi tot aşa.


Dacă vrei să fii rău, poţi să o faci la nesfârşit. Şi dacă vrei să fii bun, poţi să o faci la nesfârşit. Conform acestei analize complexe nu sunt nici român, nici american, ci numai un om care în seara asta s-a gândit să ilustreze că stereotipurile lipite pe dosurile naţiunilor sunt o mare porcărie, de pe urma căreia pot să sufere indivizi care nu au de a face, nici în clin, nici în mânecă, cu belele care li se atribuie de obicei în mod automat.

Dar ce te faci cu aceşti indivizi, care nu se încadrează în tiparele consacrate şi umblă lela pe mapamond, da de se mai inventează o ţară în care lumea e plină de bun simţ nemţesc, femeile sunt îngrijite ca nişte franţuzoaice, bărbaţii sunt politicoşi ca nişte japonezi, ţoleturile şi marfa de la aprozar sunt convenabile ca în America, plajele sunt spectaculoase ca în Australia, clădirile sunt frumoase ca în Europa şi pâinea are coaja gustoasă ca în România? Aviz a(r)matorilor :)

(Stimaţi telespectatori, această vrabie merge la culcare, obosită de imaginarea unui mix ideal de mălai internaţional.)




7 comments:

Anonymous said...

Ah, ce la suflet mi-a mers ! Gind la gind cu cel mail de mai devreme... Si totusi "hibridul" are si el nevoie sa se identifice cu ceva, sa-si gaseasca locul. Cel perfect nu exista, dar sint totusi atitea apropiate de...perfectiune. Cheste de scara de valori, soro, ti-am mai spus eu.
A propos (à propos de nimic de fapt), mi-a venit azi in minte ca sint doua cuvinte (antonime, le zice) aproape... anagrame. Dar in limbi diferite. Chic [shic] si cîs ! [kîsh]. Asta mi s-a iscat de la "doamna Popescu devenita Smith" (deh !) Carla

Delia said...

Draga mea,
In primul rand esti OM. Si nu cred ca mai conteaza natia... Din pacate au mai ramas putini Oameni in lumea asta.

Anonymous said...

ma bucur ca te-am inspirat la acest...subiect.....tzi-a iesit grozav ,ca deobicei.....si mi-am adus aminte de o faza citind neconcordantzele tale ....cu natzia roamana (si rad ca o zapacita singura si acum:))))...din troleul nr. 6....eram prin anul 3 de facultate..cand o "romanca din asta adevarata" impingatoare prin trolee....isi baga coatele si genunchii prin coastele noastre.....si noi am inceput sa facem mishto de ea....sau ma rog haz de necaz............iar replica ei a fost......"noo....rade vacile". Itzi mai amintesti?? :))Iar noi am facut-o zob...cu limba noastra foarte ascutzita , tzinandu-i o prelegere despre gramatica limbii romane.. E o situatzie tragico- comica, dar ma amuz de cate ori imi amintesc.
si...revenind la oile noastre ....tu esti un OM bun si asta cred ca e cel mai important
Te pup
Cristina ...aia maritata..din Cluj

Mihaela Iacob said...

la naiba...! citindu-te mi-am nelamurit lamurirea: sunt si romanca si americanca! bifez in ambele parti.

to-morrow said...

Cliseele au fost inventate tot de oameni dar nu e obligatoriu sa crezi in ele iar etichetele si granitele deja nu mai sunt importante.
Sa fac un exercitiu: fiindca tot vorbeai de "politicosi ca...", mie mi-ar placea sa traiesc intr-o tara in care oamenii sa fie politicosi ca englezii si plini de viata ca spaniolii :) !

Ninu said...

... E clar, esti extraterestra !

amalia said...

Carla, ne identificam cu cele bune din ambele radacini, pentru ca meritam, as zice :)

Delia, ai dreptate ca se poate sa nu mai conteze natia, si ar fi bine sa ni se puna prin pasapoarte numai viza bunului simtz, nimic altceva.

Cristina, eiii, ce puternice eram atunci, impreuna. Pre multi am mai popit si noi, inaintea lui Voda Lapusneanu.

Mihaela: la ambele parti bune, nu induce lumea in erori :)

to-morrow: nu e o varianta rea deloc.

Ninu: clar ca-i clar :)