Saturday, September 13, 2008

Din plângerile unor urechi atacate

Aud pompierii, deci exist. Dimineaţa, la prânz, după-amiaza şi seara, dar mai cu seamă noaptea, pompierii defilează (fără să obosească niciodată) pe lângă casa mea. A fost un accident, a scăpat un senior pe jos o ţigară, s-a lipit involuntar bara din faţă a unei maşini de bara din spate a alteia, s-a uitat urât un alb la un negru (despre jocul de şah vorbesc), pompierii sunt prezenţi, însă înainte de a fi prezenţi, drumul lor trece pe lângă casa mea. Am faţă de intervenţia lor nişte, cum să le spun aşa mai neaoş, mai româneşte, mixed feelings.

Le admir eficienţa, rapiditatea, steagul american cu care pleacă invariabil la luptă, antrenamentul, pregătirea, iuţeala de roţi şi de girofar. Într-adevăr sunt brici, au echipament, mustesc disciplină, era să spun eficienţă dar mi-am dat seama că mă repet. E şi asta ceva. Că mulţi indivizi nu-şi dau seama când se repetă.

Dar, pe de altă parte, chiar în fiecare secundă sunt accidente, scapă seniorul ţigara, se lipesc barele, se zgâiesc albii la negri (la jocul de şah)? Şi mai ales, exact în secunda în care se întâmplă să pun şi eu capul pe pernă? Chiar e nevoie să mergem să stingem ţigara cu steagul după noi? Probabil de când au fost necazurile care au fost în ţara asta, pompierii s-au eficientizat şi mai puternic, orice respiraţie poate fi semnal de ceva mult mai grav, semnal de intenţii rele şi foarte rele. Există un oarecare pui de psihoză iar urlătorile pompierilor nu îl reduc.


Şi unde mai pui că în dimineaţa asta plouă, m-am trezit la 9 şi credeam că e 5 dimineaţa. Plouă aşa, în cel mai pur stil greoi, poate aş putea să îl numesc anti-impresionist. Am ieşit în faţa casei ca să vă arăt cum plouă şi când colo ce să vezi, au trecut pompierii...



4 comments:

to-morrow said...

Am in fata blocului un parc pentru copii. Rasetele si strigatele lor de joaca sunt simpatice; insa nu inteleg de ce (sambata si duminica dimineta) un baietel trebuie sa vina cu o bicicleta cu sonerie unica (din cate au auzit urechile mele), ca o alarma de masina (zgomot puternic si ascutit). Suna spasmodic si prelung de zeci de ori, sambata si duminica dimineata. Poate si in alte zile dar atunci sunt la serviciu si nu aud :)
Sunet specific Capitalei: cam spre miezul noptii ies baietii mari cu motociclete (multi decibeli) sau cu masini tunate (toba mai cuprinzatoare, ca sa faca zgomot si masina sa fie mai puternica). In linistea noptii, e perfect :)
Am noroc ca nu locuiesc pe langa vreun restaurant sau vreo terasa care pune muzica bubuind in boxe, pentru toti vecinii!
Reglementari clare nu exista inca pentru zgomotele din spatiul public, la noi. E tot o balbaiala legislativa.

ghiocel07 said...

to-morrow, esti o fericita. Eu stau deasupra unui bar. Si crezi cumva ca noi, vecinii am fost de acord cu amenajare lui ? Deloc si tot s-a facut. La noi astazi s-a sarbatorit ziua pompierilor.

Lola said...

Imi aduc aminte cat de socata am fost cand am vazut prima data la TV cum au venit pompierii sa dea jos o pisica din copac.
Si in ziua de azi gasesc asta foarte nelalocul ei. :)

andutza said...

Desi am norocul sa stau (nu de mult timp) intr-un cartier linistit, totusi este un restaurant care organizeaza nunti in fiecare sambata si duminica...IN FIECARE sambata si duminica!! Noroc ca nu-s nunti de noapte, dar e deranjant, oricum, nu imi aud eu televizorul de taraful lor!