Tuesday, December 2, 2008

Dor, dor, azi toate dor

Mi-au spus: poţi să fii tu amabilă şi să nu te mai trezeşti aproape în fiecare dimineaţă urlând de dor? Poţi să faci asta pentru noi? Poţi să fii aşa de bună şi să îţi tragi peste tresăriri botniţa împletirilor de aşteptări rezonabile? Poţi să nu mai sari în picioare la ora 5 a dimineţilor, sufocată de un sentiment sau altul? Poţi să nu te mai repezi pe lângă geamuri, lăsând să pătrundă în casă tăişurile gerurilor de prin împrejurimi?

Pot, pot, le-am răspuns, ruşinată de sentimentele mele, ca de un fund gol. Pot să promit, pot să încerc. Nu pot să reuşesc. În rest pot face orice. Numai nu vă supăraţi pe mine, căci vă iubesc şi nu vă coc trezirile bruşte în cuptoarele premeditării, aşa cum credeţi. Nu vă supăraţi.

Nu vă răţoiţi la mine pentru că am plăns la prima zăpadă. Nici nu eram aici. Eram acasă. Nu vă încrâncenaţi că m-am ridicat din pat cu ochii lipiţi de plapuma de nea de pe acoperişul casei vecine. Nu vă necăjiţi că m-am încurcat printre trăiri (nu le poate organiza cineva pe sertare?) şi în loc să apuc din stivă ciorăpelul cu fericire m-am încâlcit într-o bretea de dor. Din cel sughiţat. Atotputernic, la capătul drept al scalei de decibeli.

Nu vă amărâţi că piftia cu care m-am pomenit de la o vreme pe post de suflet nu a avut bunul simţ de a se închega în gradul corespunzător săririi cu zâmbet peste peripeţii. Cel puţin nu azi, nu chiar acum. Nu vă luaţi furculiţa când vă împlântaţi în mine. Încercaţi cu o lingură. Sau cu un pahar. Sau nu mai încercaţi, dacă vi se pare că nu merită. Sau încercaţi mâine.

11 comments:

Liviu said...

Exact asa cum ma asteptam, Amalia. Un talent iesit din comun la scris. E dureros ce scrii, e dureros de nostalgic. Iti trimit Romania intr-un gand. Un gand de bine. De acasa.

amallia said...

Liviu, mulţumesc. Vin eu personal să iau gândul de bine şi am de gând să uit să mai plec.

Ionela said...

Uite asa mi se intampa si mie. Nu se poate sa ma smiorcai ca mi-e dor de casa, ca imi sar jupanii in cap.

Flavius Ţerbea said...

De ce doare dorul?!

Probably Me said...

Dulce, dulce de tot... Superb...
Si imi aduce aminte de diminetile mele in casa bunicilor, cand afara zapada era pana la crestetul meu de copil de 5-6 ani, si totul era alb, alb in jur. Mirosul de placinta calda si mirosul de soba incinsa, tacerea din jur, tacere desavarsita pe care nicaieri nu am mai gasit-o. Scartaitul omatului calcat in picioare. Ahhhhh, Doamne, cat de putin e nevoie sa fim fericiti. Mi-e dor si mie de ochii bunicii (care nu mai sunt) aplecandu-se blanzi la mine, mainile ei cu miros de bunatati care ma mangaiau cu drag...cat mi-e de dor... Caut o frantura din Craciunul de alta data. Vinde cineva?

amallia said...

Ionela, parcă nu ajunge că ne e dor, mai trebuie şi să se zburlească altcineva la noi :((. Tu de unde eşti din România?

amallia said...

Flavius, cu o jumătate de rând de întrebare m-ai redus la tăcere. Sincer. Cred că doare fiindcă creşte.

amallia said...

Creşte într-un an câţ alţi Feţi-Frumoşi în zece...

amallia said...

Probably Me, probably ai pus la final cea mai reuşită întrebare. Nu vinde nimeni. Se vând numai fericiri de cinci minute. Parfumuri, butoaie de haine, cizme, ghirlande sofisticate. Lucruri despre care nu ştiam nimic când eram fericiţi.

Ionela said...

Din Iasi. Abia astept sa merg acasa in martie in vacanta de primavara.

Ionela said...

Eram la servici, cand am dat peste pagina asta
http://arhimama.ro/2008/11/suflet-de-mama.html#comment-115
si mi-au dat lacrimile citind.
Stii ce ma intreb eu acum? Daca ar fi sa luam totul de la inceput, ce am alege de data asta?