De grija altuia

Am limite. Spre deosebire de alţii care n-au. Una dintre ele este că nu înţeleg de ce, aici în ţara isterizaţilor de cumpărărturi, unde nu putem dormi de gemetele magazinelor care se surpă sub povara stocurilor de ţoleturi, în marea majoritate a cazurilor cetăţenii civili nu se sinchisesc mai departe decît de a-şi arunca pe propria persoană un trening gri.

Nu propun să ne trasformăm toate în fetele de la Vogue care pînă îşi potrivesc toate detaliile apariţiei extenuează trei stilişti, şapte coafeze şi minim zece păpucari cu ştaif, dar orişicît. De ce fetele astea de pe stradă, tinerele, frumuşele, nu-şi pun o bluziţă veselă cu un blug nou, în loc de şleampetele alea de fuste cu vedere la costiţă, asortate cu bluza de trening.

Că altfel văd că marfa cusută la Macao se vinde bine, dacă stai la coadă să-ţi plăteşti şi tu un chiloţ, durează. Tricourile se vînd, hainele se vînd, oamenii se vînd, totul se vinde. Şi atunci ce amarul meu fac cumpărătoarele astea ciudate cu cumpărăturile lor? Se duc acasă şi sapă o groapă, ca să le depoziteze acolo? De ce Doamne iartă-mă, în principiu nu le îmbracă niciodată, şi îşi solicită la nesfărşit acelaşi trening anxios şi deprimat, care, uite, să le spună şi lor cineva, nu mai poate!

Bre 25

Pe drumul de costişă ce duce la Vaslui, pardon, pe drumul de suburbie ce duce la gară, m-am întîlnit azi cu o maşină argintie cu numărul de înmatriculare "Bre 25".

Bre parcase la bancă, să-şi scoată cheşul din bancomat sau poate să depună un depozit în plic, mai sigur a doua variantă, pentru că maşina era un beemveu.

Făcîndu-mi drum prin parcare prin frecarea simultană a hăinuţei mele cu două maşini grase m--am împiedicat şi de stăpînul lui Bre, un domn înalt cu burtă care şi-a dat şi el obolul la politeţea asta generală care ne mănîncă şi mi-a îngînat schiuz mi.

Iar eu l-am şi schiuzat repede, din obişnuinţă. Nu ştiu exact de ce s-a schiuzat dînsul: pentru că între maşini era un spaţiu prea mic să se strecoare trecătorul de greutate şi inteligenţă medie, pentru că stăpînea un beemveu, pentru că beemveul era argintiu, nu ştiu.

Dar s-a scuzat oricum cu vlagă şi amîndoi am trecut mai departe, în drum spre trebile noastre presante.

Aşa Ricky băiatule, nu te lasă, să mă mai înveseleşti şi pe mine pe ziua de azi, că se manifestă o foarte pregnantă nevoie de înveselire. Uuuu-u-u-u-n, dos, tres, un, dos, tres. Yeeepa, să-ţi fie de bine Maria, că numai despre tine cîntă băiatul ăsta. Ascult Europa FM pe internet, de asta am sărit la subiectul lui Ricky.

Bre, să vă fie a doua jumătate de aprilie plăcută şi să mai auzim de amănunte argintii.


PS: Scuze Cătălina, un comentariu de-al tău s-a şters dintr-o greşeală de-a mea. Scrie-mi dacă mai vrei la amalianita@yahoo.com

Aşadar să nu ne mai tot spargem gura

că ne-o spargem inutil în proteste anti-razboi. Pentru că:

http://news.yahoo.com/s/ap/20080403/ap_on_go_co/congress_defense_investments

Aviz celor care predică textul că numai în Romania se procedează aşa. Se procedează peste tot la fel, prieteni. Diferenţa este că nouă aici la America ne dă tatăl nostru Tufiş şi mama noastră Democraţia măncărică ieftină (cu hormoni), zdrenţulici pastelate asamblate in Bangladesh şi Macao două la preţ de una şi drumuri largi, să încapă şi dobitocul şi suv-ul lui. Şi din motivele astea nu ne bălăcărim ţara ci îi cîntăm imnul cu mîna pe inimă şi lacrima în barbă.


După o oră şi jumătate:

Am intrat să schimb termenul de "dobitoc" in "individ" dar m-am răzgîndit.

Da!

http://www.youtube.com/watch?v=fxGeA8e_XsE

Am vazut emisiunea pe TVR International si m-am oprit din plesnit semintze la momentul respectiv, pentru ca da, asa e, cum spune doamna. Atita doar ca putini recunosc. Dinsa vorbeste despre romanii canadieni dar e absolut valabili si pentru romanii americani.

Numai simbata m-am sters la gura dupa un cirnat facut in spatele blocului de prietenii nostri. Si a fost de-li-ci-os.

M-am bucurat sa gasesc pe youtube inregistrarea.