Album domestical

- Du gunoiul.
- L-am dus acum cinşpe minute.
- S-a umplut iar.
- Cum s-a umplut iar?
- Uite aşa. Îl duci, te rog?
- Nu mai duc nimic acum. Trebuie să luăm nişte saci mai mari.
- N-are importanţă. O să se umple la fel de repede.
- Bine. Lasă. Mai vedem. Ai mâncat?
- Am mâncat nişte struguri şi două eclere.
- Mai avem lapte? Aş bea şi eu o cană.
- Lapte? N-ai mai băut de trei ani.
- Da, dar acum vreau o cană.
- Nu mai este.
- L-ai băut pe tot?
- Da, mai era trei sfert de cană şi am aruncat bidonul.
- De-asta s-a umplut gunoiul.
- Mănâncă o sarma.
- N-am chef acum. Dă-o naibii. Nu mai avem nici apă.
- Azi am băut doi litri jumate, pentru frumuseţe.
- Hai să luăm nişte apă.
- Vin. Dar du gunoiul
- Nu duc nimic acum. Îl ducem când venim.
- Da, şi când venim îl găsim plin şi ştii că mă enervează.
- Lasă, îţi promit că îl duc. Nu mai avem nici plăcintă cu mere?
- Am servit-o pe Gina, a trecut pe aici.
- Nu mi-ai lăsat nici măcar o felie?
- Păi şi tu ai mâncat ultimul şoric din supiţa de fasole.
- Parcă ţineai ceva dietă, fără şorici.
- Păi ţin dar aş fi mâncat numai un colţ mic de şoric. De poftă.
- Am crezut că nu mai vrei. Mi-ai zis să mănânc tot ce mai era în oală.
- M-am răzgândit.
- Lasă, hai să mergem.
- Hai să luăm şi punga cu gunoiul.
- Bine, dar cum se umple aşa de repede eu tot nu pricep.
- Păi ambalajul de la struguri, de la eclere, bidonul de lapte, un carton de la ouă şi trei sticle de plastic. Asta e.
- O linguriţă de mâncare în şapte kile de plastic.
- Aşa e acum, ce vrei. Ce, le ambalez eu?
- Îţi dai seama, dacă numai noi doi facem atâta gunoi, cât se adună de la toată planeta.
- Tu şi vederile tale de ansamblu. Vrei să nu mai mâncăm?
- Nu, dar nu e în regulă.
- Nu e, dar las-o baltă. Du gunoiul şi mergem să luăm apă şi nişte croasanţi.
- Îl duc, încalţă-te până vin.

... el, pe scara de serviciu, aproape inaudibil: ...cului de civilizaţie, m-am săturat să duc gunoiul de şapte ori pe zi.

... ea, la uşă, o ideea mai sonor decât el: întotdeauna mănâncă ultima bucăţică, cine m-o fi pus să mă mărit, nu ştiu. Şi pantofii ăştia... să-i zic să-i ducă la reparat. Că singur nu vede niciodată. Ce viaţă!